Ieri am citit un articol conform caruia cea mai scumpa papusa Barbie din lume costa 300 de mii de dolari. Ca o mica comparatie, de aceiasi bani poti sa iti cumperi vreo 4 apartamente in Bucuresti. 6 masini deloc urate. 2 etaje intr-un bloc mai acatarii.
Daca pentru papusa cu pricina nu as fi atat de reticent in a intelege pretul, intrucat caruta aia de bani s-ar justifica prin prezenta a ditamai diamantul la gatul domnisoarei din plastic, precum si a unei bratari pe masura, in restul cazurilor am un mare semn de intrebare. Daca ai da de curiozitate o cautare pe interneti, in dreptul papusilor Barbie ai gasi cifre cu adevarat socante. Mai exact, unii dau sute, chiar mii de dolari pe o astfel de papusa de colectie.
Si de aici si intrebarea: cat de obsedat sa fii incat sa cheltui atatia bani pe o bucata de pastic? Adica, nu mai bine stai pe net cat vrei si te joci o tona de jocuri Barbie, gratis si fara nici o problema, avand cata Barbie vrei la botul calului, iar banii aia ii dai macar cuiva care are nevoie? Sau de ce nu ai cumpara o papusa mai ieftina si vrei exact papusa aia?
De aici am tras concluzia ca oamenii sunt teribil de intrigati de lucrurile speciale, editii limitate. La orice, de la ceasuri si pana la servicii de ceai sau conserve de carne. Putine sa fie. Limitate. Rare. Cu cate mia rare, cu atat mai bine. Cu cat mai rare cu atat mai scumpe. Dar pana la urma asta nu e problema lor, vorba inteleptului: prost nu e cine cere, prost e cine da.