Am ajuns acum la Iași, a fost făcută o stradă bună între Vaslui și Iași, dar încă nu este gata, mai sunt câteva porțiuni de „stradă românească”. Vă scriu dintr-o garsoniera în care va locui sora mea pe timpul facultății.
Mă gândeam pe drum că mai am și eu încă 3 ani și termin liceul, lucru pe care-l voi digera mai greu, îmi place prea mult liceul la care învăț și nu aș da Vasluiul meu micuț pe Iași, sunt învățat cu locurile de acolo. Garsoniera asta îmi aduce aminte de o cameră de pensiune de la Slănic Prahova. Mă gândesc că peste 3 ani o să-mi parăsesc prietenul meu de care mă despart cu greu în fiecare dimineață, amicul și veșnicul meu tovarăș patul.
Am și eu o întrebare pentru cititorii mei care au trecut de primii ani de facultate, cum vi se pare prima zi și cum vi se pare întâlnirea cu apartamentul sau garsoniera în care o să vă duceți veacul toată facultatea.
Atât despre asta. Viața e așa cum ți-o faci tu!
O zi faină!
Bro, poate ne întâlnim la o bere. 😉
Cât timp stai în Iași?
abia am intrat in clasa a 9 -a :)) mai am de mancat mamaliga :))