Trecuseră câţiva ani de la revoluţie şi era perioada în care tot românu’ îşi făcea câte un SRL (sau mai multe). Fie că aveai Dacie şi loc de muncă stabil, fie că vindei legume în piaţă erai liber să-ţi faci firmă şi să te emancipezi, cum se zicea pe atunci. Această ”febră” a SRL-urilor avea să-l atragă şi pe nea Gigi, vecinul de la 3. Şi cum nu avea el prea mulţi bani ce s-a gandit, să-şi deschidă un butic de cartier. Şi-a închiriat nea Gigi o baracă de 3×3, si-a adus frumos marfă la preţuri rezonabile dintr-un complex comercial şi bineînteles că vindea totul mai scump.
După ce a început al meu vecin să-şi câştige traiul din acel butic şi să-i mai şi rămână bani să-şi spele Dacia din când în când a ajuns la concluzia că are nevoie de servicii contabile complete. Şi a început nea Gigi să caute, să se documenteze, să prospecteze piaţa până când, într-un final, a găsit ceva interesant la mica publicitate. A mers el la adresa respectivă unde se afla sediul firmei, a discutat cu un contabil, a încercat să şi negocieze puţin dar uitând că nu e la piaţă ci în sediul unei firme de contabilitate n-a prea reuşit.
Toate bune şi frumoase, nea Gigi fericit că avea cine să se ocupe de mini afacerea lui putea să citească în continuare ziare stând pe scaunul buticului fără să-şi mai facă griji că SRL-ul lui nu este contabilizat corespunzător.După toate cele întâmplate, nea Gigi a reusit să trăiască în continuare decent (la vremea aceea) de pe urmă afacerii pornită dintr-o curiozitate.
Totul a luat sfârşit pe la începutul anilor 2000 când nea Gigi a ajuns la concluzia că nu-şi mai câştigă nici banii pentru benzina pe care o consuma Dacia lui când se ducea să aprovizioneze buticul.