Am scris primele mele cuvinte pe un blog prin octombrie 2010. Atunci era doar o joacă. Acel blog era doar pentru prietenii mei. Nu aveam toate articolele de pe blog scrise de mine, ci doar câteva, în rest toate erau copy-paste de pe net. Nu mă uitam la trafic sau PageRank și nu promovam blogul în social media, doar îmi rugam prietenii să-și pună link-ul la status.
Era o bucurie enormă când intram pe mail și vedeam un comentariu de la cineva. Asta era bucuria mea. Nu știam că se pot scoate bani din blogging și nu știam cum e treaba cu promovarea și poziționarea în Google. După câteva luni de zile de blogging am prins un PageRank frumușel. De la PageRank 2 am sărit la PageRank 4, din păcate nu am știut să profit de lucrul ăsta și am lăsat blogul baltă o perioadă îndeajuns de lungă încât să mai treacă un update peste blogul meu și să scadă la PageRank0.
Când mi-am dat seamă cu ce se mănâncă blogging-ul mi-am făcut un blog nou pe care vroiam să postez numai eu, să fie doar munca mea. Scriam jalnic. Texte de clasa a 2-a, dar așa am început toți, nimeni nu a fost învățat din naștere. În timp mi-am mai modelat stilul de scris.
Citeam multe bloguri. Singurul lucru pe care-l făceam când mă așezam în fața unui calculator era să caut bloguri noi pe care să le citesc și să învăț și eu câte ceva despre ele. Am scris o perioadă pe cel de-al doilea blog până când mi-am dat seama că am făcut multe greșeli, aceste greșeli nu mai puteau fi corectate și m-am decis să vând blogul. Am găsit repede un client pentru că dădeam acel blog care a prins PageRank 2 cu o sumă enorm de mică, doar 2 euro. Eram însă bucuros pentru acei bănuți și știam că trebuie să mai fac, să lucrez mai mult și să fac bani din reclame, știam că se poate de pe alte bloguri, pe care le citeam și încă le mai citesc pe unele.
Nu am putut sta mult timp departe de bloguri, deja aveam microbul scrisului în mine. Vroiam să-mi spun părerea și să o citească toată lumea. Mi-am mai făcut încă un blog cu același nickname creat încă de la primul blog. Câteva persoane din online încă mă știau după acea poreclă și nu am vrut să schimb asta. Nu aveam un public mare, doar câțiva prieteni și încă ceva persoane venite din Google. Pe noul blog am început să îmi încerc norocul și la unele concursuri organizate pentru bloggeri. Am avut un noroc uriaș când am câștigat 24 de euro la un concurs organizat pe Blogatu.ro. Era primul concurs la care eu am participat în online și am și câștigat.
După asta am început să mai deschid unele bloguri pe care le făceam cât de cât cunoscute și le vindeam pe câțiva euro.
Pe 5 mai 2012 am pus bazele acestui blog pe care continui și acum să scriu. Sper să fie ultimul meu blog, cu toate că o să sufere câteva modificări în viitorul apropiat. Următoarele obiective sunt achiziționarea unui domeniu .ro și a unui host pe care să instalez wordpress-ul.
Viața e așa cum ți-o faci tu !
O zi faină !
mult succes in continuare si asteptam noul blog 😉
Nu o sa fie nici un blog nou, am spus ca-mi cumpar un domeniu .ro pentru acest blog, nu pentru unul nou.
Multumesc pentru urari !
O zi faina !
Sper sa ma anunti si pe mine cu adresa .Ro ! Vreau sa te citesc si pe mai departe !
Succes!