Tocmai vorbeam cu un amic care a intrat în online cu o lună după ce m-am apucat eu. Tipul a renunțat între timp. Și-a dat seama că nu e chiar ceea ce-i place și nu putea să scrie zilnic pe blog, nici măcar săptămânal. Și ce rost mai are să ai un blog dacă nu ai chef să scrii pe el?
Ceea ce îi spuneam și lui, dacă nu-ți place și nu ai ce transmite, nu are rost să deschizi un blog, nu tebuie să te simți obligat să postezi, trebuie să-ți placă să o faci. Pasiunea înseamnă mult.
Eu nu vreau să fiu angajat niciodată, nu vreau să am un șef, nu-mi place să fiu dirijat de un om, vreau să fac ce-mi place. De aceea acum scriu pe blog, sper ca în viitor tot asta să fac, dar să fie ceva mai profitabil, astfel încât să stau cât mai departe de un loc de muncă unde să am șef.
Nu vreau să cred că o să fiu angajat toată viața, nu-mi doresc asta. Nu vreau să fiu dat afară când decide un tip, vreau să am eu locul meu de muncă, loc creat de mine. Procentul șomerilor este destul de mare acum, peste ani va fi și mai mare, eu nu vreau să fiu unul dintre ei.
mai tarziu nu stiu daca o sa mai gandesti asa, nu de alta dar ai nevoie de o pensie, o asigurare de sanatate, niste impozite pe care in timp o sa fim obligati sa le platim, adica…in jur de 40 la suta…platim la stat!
nu stiu daca iti va mai conveni lucrul asta.
eu le fac in paralel pentru ca darile catre stat sunt mai mici…adica si angajat si…blogger. 🙂